Doliu în ciclism! Davide Rebellin a murit la 51 de ani, într-un accident rutier. Participase recent la Turul României
Este doliu în ciclism. Davide Rebellin s-a stins din viață la vârsta de 51 de ani, în urma unui accident rutier. Acesta se deplasa pe bicicletă, pe un drum regional. Anul acesta, bărbatul participase la Turul României.
Davide Rebellin a murit la vârsta de 51 de ani, în cursul zilei de 30 noiembrie 2022. Bărbatul se afla pe bicicletă, pe Drum Regional 11, și a fost lovit într-o intersecție de un camion. Șoferul nu a oprit și este căutat în prezent de oamenii legii. Incidentul tragic a avut loc pe teritoriul municipalității Montebello Vicentino.
Anul acesta, Davide Rebellin a participat la Turul României și era cel mai în vârstă competitor.
Vezi și DOLIU ÎN LUMEA FOTBALULUI INTERNAȚIONAL! GERHARD RODAX A MURIT
Cea mai bună performanță a lui Davide Rebellin a fost în 2004
În anul 2017, Davide Rebellin a câștigat o etapă în Turul Iranului. De asemenea, în anul 2013, câștigase atât o etapă, cât și clasamentul general în Turul Sibiului. În total, sportivul acumulase nu mai puțin de 61 de victorii.
Cel mai proeminent moment pe care l-a avut în cariera sa a fost în anul 2004, când Davide Rebellin a reușit să câștige Liege – Bastogne – Liege.
Davide Rebellin a fost acuzat de dopaj
De asemenea, nici Davide Rebellin nu a fost ferit de scandalurile de dopaj. În anul 2009, cliclistul a fost acuzat de utilizarea unei substanțe interzise în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008. Atunci, Comitetul Olimpic Italian a confirmat acest lucru și, ulterior, s-a cerut analizarea probei B. Și cea de-a doua probă a ieșit pozitivă. Ulterior, l-a dus pe Rebellin în judecată, cerând despăgubiri în valoare de 500.000 de euro și o pedeapsă cu închisoare de un an, în conformitate cu o lege italiană adoptată în 2000.
Vezi și TRAGEDIE ÎN SPORT! ANDRES BALANTA, RENUMITUL FOTBALIST COLUMBIAN, A MURIT LA 22 DE ANI
Sursă foto: captură video Youtube