Doliu imens în România. Ionel Filimon și soția lui au murit într-un cumplit accident rutier
Un cumplit accident rutier a răpus două vieți, iar opinia publică este șocată. Nimănui nu i-a venit să creadă atunci când a auzit că s-a putut întâmpla o asemenea tragedie, însă cele mai negre presimțiri s-au adeverit. Un bărbat și soția sa au fost uciși în urma unui impact devastator.
În jurul orei 5.00, la ieşirea din Slobozia Noua, în judeţul Ialomiţa, pe DN 21, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a două persoane. Este vorba despre preotul Ionel Filimon și de soția acestuia. Maşina în care se aflau preotul din comună tulceană Peceneaga şi soţia sa a intrat pe contrasens, pe DN21, la ieşirea din localitatea Slobozia Nouă spre Brăila şi s-a ciocnit de un TIR. Cei doi soți reveniseră în țară după o călătorie la Ierusalim.
” În timp ce un bărbat de 51 de ani, conducea un autoturism pe Drumul Național 21 din direcția Slobozia către Brăila, la ieșire din Cartierul Slobozia Nouă ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 de ani, din județul Brăila. În urma impactului, autoutilitara a părăsit partea carosabilă în stânga sensului său de mers. Din accident a rezultat decesul conducătorului auto de 51 de ani și a unui pasager aflat în autoturismul condus de acesta, o femeie de 50 de ani. Conducătorul auto de 38 de ani a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.” – precizează poliţiştii de la IPJ Ialomiţa într-un comunicat preluat de tulceanoastra.ro.
Cei doi soţi aterizaseră în urmă cu câteva ore pe aeroportul Otopeni, în urma unei călătorii de la Ierusalim şi se îndreptau spre casă.
P.S. Visarion a ţinut să precizeze că ” se îndreptau de la Ierusalimul pământesc, la Ierusalimul Ceresc”. “Păcat de aşa necaz. Părintele era un om bun şi era iubit de toată lumea. Vestea a căzut peste oameniii din localitate ca un fulger. Dumnezeu să îi odihnească în pace, pe amândoi.” – a amintit şi primarul comunei Peceneaga, Eugen Matei.