Doinița Oancea s-a confruntat cu o situație prin care nu credea că o să treacă vreodată. Recent, vedeta a primit un mesaj în care o femeie a acuzat-o că are o legătură cu soțul ei. Destul de afectată de situația în care se află, actrița a publicat mesajele pe rețelele de socializare.
Situația jenantă prin care a trecut a reușit să o șocheze destul de tare pe vedetă. Soția „înșelată” a avut o atitudine destul de dură la adresa Doiniței Oancea pe care o acuza că vorbește cu soțul ei pe ascuns. Se pare că bărbatul are o slăbiciune pentru frumoasa brunetă, iar atunci când consumă alcool îi trimite nenumărate mesaje acesteia.
Doiniţa Oancea a reacţionat imediat şi a încercat cu greu să rezolve situația. Vedeta i-a explicat soției înșelate că ea nici nu îl cunoaşte pe „inculpat” şi nici nu îi răspunde la avansuri.
„Nu ştiu ce ai avut tu cu Gulu, dar vreau să-ţi spun că are nevastă. Şi nu de alta, dar sunteţi şi neamuri. Nu înţeleg ce a văzut la tine. Mă întreb de când îţi trimite mesaje sau poate a văzut partea financiară, dar nu cred că eşti mare bogată”, este o parte din mesajul trimis de nevastă.
„Doamne fereşte. Ar trebui să vorbeşti politicos. Nu cunosc pe nimeni cu numele ăsta. Ori te minte cineva, ori ai tu halucinaţii, dar oricum ar fi, Doamne fereşte”, a fost reacţia Doiniţei Oancea.
„Nu bag oamenii în aceeași oală. El nu m-a cucerit cu ceva în mod special, cu caracterul cred. Noi nu am început ca iubiți, nu mi-a atras atenția în mod special. Am devenit amici, apoi am trecut la stadiul de buni prieteni pentru că văzusem că este un om ok, este sufletist, are toate calitățile, după care s-a întâmplat. Era acolo și nu ne uitam, poate nu acceptam, nu ne-am fi gândit.
O relație este atunci mai serioasă când stai cu persoana respectivă, că așa din 3 ieșiri nu vezi obiceiurile pe care le are. Noi stăm împreună și ne întâlnim seara acasă. El e plecat cu ale lui, eu cu ale mele…Mă văd la nunta mea purtând o rochie făcută de mine, dar nu o să am o singurp rochie, pentru că îmi plac prea multe. Mă văd purtând și pantaloni. Nu se vede niciun eveniment în momentul ăsta, nu îl văd (nunta, n.r.)”, a povestit Doinița Oancea.