Saptamana aceasta, vineri, 20 ianuarie, se implinesc 40 de zile de la moartea Malinei Olinescu. Asa cum se obisnuieste, mama artistei diparute prematur va organiza un parastas pe care il pregateste in aceste zile, in mare secret, dorindu-si sa nu se mai faca atata valva in jurul evenimentului comemorativ.
Nici nu a acceptat inca ideea mortii fiicei sale, ca artista Doina Spataru va traversa din nou o perioada incarcata emotional, cand va organiza parastasul de 40 de zile al Malinei Olinescu. Pentru ca doreste ca de aceasta data sa fie lasata sa-si planga durerea in liniste, Doina Spataru a luat decizia de a reduce cat mai mult cercul persoanelor pe care le va invita la comemorare, evitand pana in acest moment sa-i anunte pe acestia in legatura cu data exacta la care va avea loc parastasul. Acesta s-ar putea sa aiba loc la un restaurant, vineri, fix in ziua cand se implinesc 40 de zile de la disparitia fulgeratoare a Malinei, ori a doua zi, sambata, cand nu este zi de post, iar vasele care se impart ar putea contine mancare diversificata. Facand eforturi supraomenesti, mama artistei a selectat deja hainele pe care le va imparti pentru sufletul fiicei sale si a decis cui i le va darui, asa cum cere datina si obiceiul in astfel de cazuri. Cat despre slujba de pomenire care este obligatoriu sa se faca la mormantul decedatului, pana in acest moment nu se stie daca aceasta va avea loc in ziua parastasului sau daca nu cumva va fi amanata cateva zile. „Saptamana viitoare vom merge la Patriarhie cu actele medicale, documente ce atesta diagnosticul care i-a fost pus Malinei inca din 2010. Acestea sunt datate din martie 2011 si contin o precizare importanta, in care se spune ca pacienta nu a mai venit la control si este posibil sa fi intrerupt tratamentul. Tragem speranta ca cei de la Patriarhie sa analizeze corect documentatia si sa aprobe sa i se faca Malinei o slujba de completare la cea care i s-a facut la inmormantare”, ne-a declarat Calin Geambasu. Geambasu va organiza un festival in memoriam Pentru ca o considera una dintre cele mai mari voci ale Romaniei, Calin Geambasu va pune pe picioare un proiect indraznet si va organiza anual un spectacol in memoria Malinei. „In fiecare an, incepand cu anul viitor, in preajma zilei ei de nastere, voi organiza un festival din resurse proprii, fara a avea caracter comercial, doar in memoria ei. Ce forma va avea acest festival vom vedea atunci, insa sigur el va exista. Va fi in genul celui pe care il organizeaza Andreea si Xenti Runceanu in amintirea Mihaelei Runceanu”, spune artistul.