Doina Spataru, mama Malinei Olinescu: „Mi-am sacrificat relatia cu fetele mele”

De: Cancan
Publicat: 12/12/2011 | 00:00

Doina Spataru a avut o cariera extraordinara alaturi de orchestra lui Petre Geambasu, de peste 25 de ani. Pentru pe plan profesional avea tot ce isi dorea, artista a trebuit sa sacrifice relatia cu cele doua fiice.

„In Petrica Geambasu am intalnit un profesionist prin excelenta, un perfectionist care e-n stare sa mearga pana-n panzele albe, ca sa obtina exact nuanta pe care o doreste, un sef de orchestra extraordinar, un om extrem de sufletist si de manierat si ma simt norocoasa fiindca am lucrat si lucrez alaturi de el. Asa se explica aceasta colaborare a noastra, de peste 25 de ani. O singura umbra a existat in timpul acesta in viata mea. Din cauza deselor si destul de indelungatelor mele plecari, mi-am sacrificat relatia cu fetele mele. Eu le lasam intr-un punct si, cand ma intorceam, descopeream ca ele mai parcursesera deja o bucatica din drumul vietii. Iar uneori imi dadeam seama ca nu mai reuseam sa ajung la sufletul lor. Si-mi era teama ca se instraineaza”, a declarat artista in interviul pentru „Formula As”.

Desi si-ar fi dorit foarte mult sa aiba o relatie mai apropiata cu fetele sale, perioadele lungi in care era plecata in turnee in strainatate au impiedicat-o.

„Dar am perseverat si m-am luptat sa fiu o mama prezenta in viata lor. Intre timp au crescut si ele si au inceput sa inteleaga altfel lucrurile si, iata ca, incet-incet, micile dezacorduri de comunicare au fost eliminate, iar acum totul este in regula. Am doua fete extraordinare, care sunt sensul vietii mele si de care sunt foarte mandra: Codruta si Malina. Codruta lucreaza la Radio Romania Actualitati, este o fata foarte frumoasa, are o viata echilibrata, cu bucurii si cu satisfactii pe care le merita din plin. Malina este studenta la psihologie in ultimul an. Dar doreste sa-si onoreze si datoria fata de sine si fata de public, aceea de a reveni in viata artistica, unde s-a bucurat de succes”, mai spunea Doina Spataru in 2007.