Doi turiști americani, rătăciți pe traseul spre Crucea Caraiman, salvați în toiul nopții de jandarmii montani

De: Cancan
Publicat: 22/08/2018 | 07:39

Doi turiști americani, care s-au rătăcit pe traseul spre Crucea Caraiman, în Bușteni, au fost salvați, în timpul nopții de marți spre miercuri (22 august) de jandarmii montani. Din fericire, cei doi tineri nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Reprezentanții Jandarmeriei Prahova au transmis, miercuri dimineața, că cei doi turiști de 22 și 24 de ani, de naționalitate amenricană, s-au rătăcit pe traseul Jepii Mici din masivul Bucegi, după ce au început să parcurgă traseul montan din Bușteni, pe Valea Spumoasă, sperând să ajungă până la Crucea Caraiman, relatează Mediafax.

„Necunoscând traseele montane, și epuizați fizic, s-au rătăcit în zona Jepii Mici. Marți noaptea, a ora 23.34 au ajuns (jandarmii – n.r.) la cei doi cetățeni americani, găsindu-i blocați pe o săritoare (stâncă), la 5 metri pe cursul unui pârâu în zona Valea Spumoasă”, au transmis jandarmii prahoveni.

Cei doi turiști au fost coborâți cu coarda în ham, pe traseu, până în orașul Bușteni. Coborârea lor a fost una foarte dificilă și de durată din cauza reliefului, a traseului accidentat și a întunericului, încheindu-se mieruri dimineața, în jurul orei 04.00, potrivit sursei citate.