Doi tineri din Ploiești s-au enervat teribil după ce paznicul unui magazin i-a înștiințat că trebuie să poarte mască de protecție în interior. Fără să stea pe gânduri, indivizii l-au lovit pe cel responsabil cu securitatea, după care au spart și geamul de la intrare.
Totul s-a întâmplat joi seara, când cei doi tineri au încercat să intre într-un magazin cunoscut din Ploiești. Aflat în zonă, un paznic le-a pus în vedere faptul că accesul este permis doar cu mască de protecție. Aceștia nu au ținut cont de apel și au încercat să-și vadă mai departe de drum.
În acel moment, paznicul a încercat să-i oprească. Revoltați, tinerii au ripostat și l-au lovit peste față. Nu s-au oprit, însă, aici. La plecare, cei doi indivizi au spart și geamul de la ușa de la intrare în magazin.
Chiar și lovit, paznicul a încercat să-i prindă pe tineri, dar fără succes. Ulterior, poliția a ajuns la fața locului și a început o anchetă. Până în prezent, agresorii nu au fost identificați. Oamenii legii verifică înregistrăile de pe camerele de supraveghere și audiază martorii.
“Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului, unde, din primele cercetări, a stabilit că doi tineri care au fost atenţionaţi la intrarea în magazin cu privire la faptul că nu purtau mască de protecţie s-au manifestat agresiv faţă de agentul de pază, lovindu-l în zona feţei. De asemenea, cei doi ar fi spart şi geamul uşii de acces în unitate”, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.
Potrivit legii, amenda pentru nepurtarea măștii de protecție începe de la 500 de lei și poate ajunge până la 2.500 de lei. Agenții de Poliție decid ce nivel al sacțiunii vor aplica, asta mai ales în funcţie de comportamentul cetățenilor.