Doi tineri au jefuit un paznic, l-au bătut cu coada de mătură și i-au dat cu televizorul în cap. Pentru ce sumă de bani au făcut așa ceva

Publicat: 24/01/2023 | 17:59
Poliția

Clipe de coșmar pentru un bărbat în vârstă de 66 de ani. Doi tâlhari au dat buzna peste el, l-au jefuit și l-au agresat fizic, pentru 200 de lei și un telefon mobil. Ce pedeapsă au primit cei doi tineri. 

Ceea ce trebuia să fie o zi obișnuită la muncă s-a transformat într-un coșmar. Un bărbat din Hunedoara a fost atacat de doi tineri. Victima lucra ca paznic la o societate și se afla în timpul programului de lucru.

Paznicul a fost jefuit pentru 200 de lei și un telefon mobil

Vezi și: IREAL. O BĂTRÂNĂ ȘI-A ÎMPUȘCAT SOȚUL BOLNAV ÎN STADIU TERMINAL. CEI DOI PLĂNUISERĂ ASTA ÎMPREUNĂ

Cei doi tineri au mers pe strada Preparaţiei din Vulcan, judeţul Hunedoara, acolo unde lucra bărbatul și au început să-l atace cu o coadă de mătură. Victima a reușit să fugă și s-a adăpostit în ghereta unde își desfășura activitatea. Hoții nu s-au lăsat și au plecat după el, moment în care au intrat în gheretă peste el.

Unul dintre agresori a luat televizorul din încăpere și i-a dat paznicului cu el în cap, după care au furat tot ce le-a ieșit în cale. Printre bunurile furate se numără telefonul mobil al paznicului și suma de 200 de lei.

„Două persoane de sex masculin au sărit peste gardul împrejmuitor al societății, ocazie cu care au început să-l lovească cu o coadă de mătură peste mână, ulterior paznicul s-a retras în ghereta în care își desfășura activitatea de pază, fiind urmărit de cei doi indivizi, loc unde, unul dintre cei doi indivizi l-a lovit cu un televizor în cap, cealaltă persoană sustrâgându-i de pe masă portmoneul în care se afla suma de 200 de lei și actele de identitate precum și un telefon mobil”, transmite IPJ Hunedoara.

Cei doi hoți au ajuns pe mâinile polițiștilor și s-a constatat că este vorba despre doi tineri de 24 respectiv 26 de ani. Judecătoria Petroșani a dispus arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Vezi și: EXPERIENȚĂ NEPLĂCUTĂ PENTRU LARISA UDILĂ, CHIAR ÎN TIMP CE ERA LA CINEMA: „FĂCEAM ATAC DE PANICĂ”