Doi tineri au fost gasiti inecati intr-un baraj din Bacau
Potrivit cercetarilor facute de politistii bacauani, cei doi tineri s-au inecat in timp ce s-ar fi aflat la scaldat in barajul de la Beresti, ei fiind trasi de un curent intr-o zona cu apa mai adanca.
Anchetatorii nu exclud varianta ca victimele sa fi incercat sa se salveze reciproc.
„Un martor aflat pe malul barajului a sunat la numarul de urgenta 112, anuntand disparitia celor doi tineri. In zona au fost deplasate echipaje ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau care, dupa cateva ore de cautari, au reusit sa gaseasca trupurile celor doua victime. In acest caz a fost declansata o ancheta pentru stabilirea exacta a imprejurarilor in care au murit cei doi tineri, relevant in acest sens fiind rezultatul necropsiei ce va fi efectuata de medicii legisti”, a declarat, luni, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Bacau, Narcisa Butnaru.
In actiunile de cautare a trupurilor celor doi tineri inecati, pompierii bacauani au fost sprijiniti si de un echipaj de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Vrancea.