Doi studenti scot mii de euro din dispozitivele pentru copiat

De: Cancan
Publicat: 24/08/2007 | 00:00

INVENTIE. Odata cuplata la telefon, casca-minune asigura succesul la examene Afacere. O „fituica” electronica depaseste 1.000 de lei Mihai Niculescu Cu putin timp inainte de sesiunea de restante, doi studenti din Capitala fac in camera de camin „fituici” electronice demne de filmele cu agentul 007. Sisteme complexe de spionaj sunt cumparate de studentii care le folosesc pentru copiatul la examene. „In sesiune vindem intre 300 si 500 de bucati”, spune Paul, student la Politehnica. El si fratele sau si-au facut o firma de confectionat aparate auditive, dar grosul activitatii lor consta in realizarea de echipamente audio-video minuscule, cu piese importate din China si Japonia. „Am facut si 8.000 de euro in doua luni, cat dureaza o sesiune de examene”, marturiseste Paul. Cele mai simple dispozitive pentru copiat costa in jur de 450 de lei. O casca fara fir, de mici dimensiuni (8 mm), este conectata la telefon, iar studentul poate vorbi cu o persoana din afara. Sistemul poate fi si mai complex, adaugandu-se un bluetooth, care comunica cu telefonul pe o raza de 10-12 metri. Se mai poate atasa chiar si o camera de luat vederi cu emitator, mascata intr-un pix, nasture sau ochelari. „Camera este foarte utila la testele grila, cand studentul nu poate citi intrebarile in soapta. Filmeaza foaia de examen si asculta apoi raspunsurile in casca invizibila din ureche. Un sistem complet depaseste lejer 1.000 de lei”, explica Paul. Tehnologia, in special cea simpla, nu este imposibil de depistat de catre supraveghetori.