Cinci bucureșteni și unul bărbat din Caraș Severin au ajuns la poliție pentru audieri, după ce au bătut crunt doi salvamari, pe o plajă din Eforie Nord.
În urma conflictului, salvatorii, în vârstă de 44 şi 46 de ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa cu plagă la cap, fractură braţ stâng şi umăr dislocat. Cercetările în cazul incidentului petrecut duminică, 1 august, continuă, fără ca vreo persoană să fie pusă deocamdată sub acuzare.
Bătaia a avut loc duminică după-amiaza. În jurul orei 17.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unei altercații între mai multe persoane, în stațiunea Eforie Nord.
Citește și: Motivul șocant pentru care un bărbat a făcut plajă într-un sac de celofan. Ce le-a răspuns salvamarilor
„În jurul orei 17.30, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi cu privire la producerea unei altercaţii între mai multe persoane, în staţiunea Eforie Nord. La faţa locului, din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că incidentul s-ar fi produs între un grup de turişti şi salvamari”, a transmis duminică Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Lovit la cap alături de șeful salvamarilor, un salvator care a fost lovit de unul dintre agresori cu o sticlă în cap. „Ne-au atacat cu sticle, cu pietre. Oamenii de pe plajă au intervenit, dar după ce am încasat loviturile”, spune Vătămănescu.
IPJ Constanţa a deschis o anchetă care în acest moment vizează fapta (in rem), nu o persoană anume. Cei şase turişti din Bucureşti au fost audiaţi, la fel şi patru salvamari de pe plaja din Eforie Nord. Deocamdată, Gheorghe Vătămăneascu nu a fost audiat de Poliţie, însă în schimb medicii legişti au fost în spital şi l-au fotografiat.
„De patru ani sunt pe plaja din Eforie, dar nu am mai avut astfel de conflicte grave. Au mai fost incidente în care salvamarii să fie loviţi cu palma sau pumnul, dar nu atât de grav încât să se ajungă la spital”, spune salvatorul.