Doi poliţişti din Vâlcea au fost bătuţi în trafic, după o urmărire cu nouă focuri de armă
Doi polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Prundeni din Vâlcea au fost agresaţi, miercuri, de un şofer care nu a vrut să oprească în trafic, dar şi de rudele acestuia. (VEZI ȘI: SCENE ULUITOARE ÎN BIHOR! POLIȚIȘTI, BĂTUȚI MĂR CÂND APLANAU UN CONFLICT. PUMNI, PICIOARE, BOLOVANI…)
În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:00, polițiștii se aflau în misiune pe Drumul Național 64. Oamenii legii au semnalizat unei autoutilitare să oprească, moment în care șoferul acesteia nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au plecat imediat în urmărirea autoutilitarei, aceștia trăgând nouă focuri de armă în plan vertical, în vederea determinării conducătorului auto să oprească, lucru pe care acesta nu l-a făcut, precizează reprezentanții IPJ Vâlcea.
Polițiștii au ajuns la spital, agresorii au fost identificați
În cele din urmă, autoutilitara a oprit în fața unei locuințe din satul Călina, iar, în timp ce polițiștii s-au deplasat către autoturism, au fost agresați de către șofer și alte persoane aflate la fața locului. Imediat, în sprijinul polițiștilor a sosit un alt echipaj din cadrul Poliției Municipiul Drăgășani. Cei doi polițiști au fost transportați ulterior la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Până în momentul de față, au fost conduse la audieri mai multe persoane, fiind identificați agresorii. În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani. (CITEȘTE AICI: FEMEIE BĂTUTĂ DE UN POLIȚIST DIN POTCOAVA)