Alexander Abdullaev, 37 de ani, şi Alexei Gradulenko, 35 de ani, au fost salvaţi după ce şi-au petrecut 3 luni, pierduţi într-o zonă mai puţin accesibilă din Rusia, la - 30 de grade şi sunt acuzaţi de canibalism.
Pescarii au fost salvaţi în noiembrie, iar anchetatorii susţin că aceştia şi-au mâncat prietenul îngheţat pentru a supravieţui în acea sălbăticie îngheţată, din îndepărata Rusie.
Poliţia a descoperit fragmente dintr-un corp uman, ceea ce i-a determinat pe anchetatori să creadă, în primă instanţă, că Alexander şi Alexei şi-au omorât prietenul şi l-au mâncat. Ulterior, s-a ajuns la premisa că de fapt acesta ar murit îngheţat, iar cei doi bărbaţi l-au mâncat după ce şi-a dat duhul.
Potrivit unor surse, bărbaţii nu au fost arestaţi, dar au fost reţinuţi ca martori în acest caz.
În august, 2012, patru pescari au fost daţi dispăruţi în estul Rusiei, iar în noiembrie fotografiile din timpul salvării lor au făcut înconjurul lumii,
Abdullaev a recunoscut că el şi Gradulenko s-au hrănit cu carnea prietenului lor, Andrei Kurochkin, 41 de ani, câteva săptămâni, după ce a murit de frig. Celălalt bărbat care era cu ei a fost dat dispărut.
Viorela Precupaş