Doi părinți din Hunedoara și-au abandonat bebelușul de patru luni în centru maternal și apoi au fugit în lume!

De: L.N.
Publicat: 17/02/2020 | 23:44

Un bebeluș de patru luni a fost abandonat de ambii părinții într-un centru maternal din Hunedoara. Femeia s-a internat inițial cu copilul acolo, însă după doar câteva zile aceasta a ales să-și abandoneze bebelușul și să plece în lume cu tatăl copilului.

În urmă cu câteva zile, tatăl și-a abandonat nou-născutul în brațele polițiștilor, pe motiv că nu are cu ce să îl crească. Ulterior, mama a ajuns cu bebelușul într-un centru maternal, însă de acolo femeia a fugit după doar două zile. Culmea, femeia și-a părăsit pruncul și a plecat cu tatăl acestuia. Practic, cei doi și-au lăsat copilul în voia sorții.

Totul s-a întâmplat după ce bărbatul și-a vizitat concubina în centrul maternal. Fără să stea pe gânduri, femeia plecat cu tatăl copilului. Însă niciunul dintre ei nu a vrut să ia copilul. Femeia chiar a spus ferm că nu vrea să îl crească și a semnat un document prin care spune că renunță la bebeluș, potrivit opiniatimisoarei.ro

„A refuzat serviciile oferite in centrul maternal si a solicitat o masura de protectie pentru copilas” a precizat purtătorul de cuvant al DGASPC Hunedoara.

De îndată, Protecția Copilului din Hunedoara a început demersurile pentru ca bebelușul să fie preluat de colegii lor din Arad, județul de proveniență al mamei, unde va ajunge în îngrijirea unui asistent maternal profesionist.