Gerul care s-a abătut de două zile peste teritoriul țării noastre a făcut două victime. Doi bărbați care se aflau în timpul serviciului au decedat! Ei erau paznici și au improvizat o sursă de încălzire, dar s-au intoxicat cu monoxide de carbon și au murit.
Agenții de pază care au intrat în schimbul de dimineață, la ora 7.00, și-au găsit colegii morți. Păzeau o clădire dezafectată din sectorul 5, în zona Rahova.
”La fața locului s-a deplasat echipa operativă, de la Secția 17 Poliție, fiind demarate cercetările în vederea stabilirii cauzei și condițiilor în care s-a produs decesul. La adresă s-au deplasat și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Cadavrele celor doi bărbați au fost ridicate și transportate la Institutul Naţional de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. Cercetările vor fi continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”, au precizat reprezentanții Poliției Capitalei.