Doi oameni au fost ucisi de unul dintre cele mai puternice taifunuri! A distrus coastele Filipinelor
Haiyan a atins Insula Samar, situată la distanţa de aproximativ 600 de kilometri sud-est de Manila, după ce a lovit oraşul Guiuan, vineri, la ora 4.40 (joi, 22.40, ora României), a declarat pentru AFP meteorologul Romeo Cajulis. Taifunul se îndreaptă rapid spre nord-vest şi spre Marea Chinei de Sud, cu o viteză de 39 de kilometri pe oră, a anunţat această sursă.
Preşedintele filipinez, Benigno Aquino, a îndemnat joi populaţia să se protejeze împotriva acestui taifun.
„Îi avertizez pe oficialii locali că locuitorii se află în mare pericol. Hai să facem tot ce ne stă în puteri, până când taifunul (Haiyan) nu a lovit ţara”, a declarat Aquino.
Vezi AICI imagini cauzate de taifun!
„Putem să diminuăm consecinţele acestui taifun, dacă ne vom ajuta reciproc. Trebuie să ne păstrăm calmul, mai ales atunci când cumpărăm produse de primă necesitate”, a adăugat preşedintele filipinez.
Peste 125.000 de persoane din zonele cele mai vulnerabile au fost evacuate înainte de sosirea taifunului.
Aproximativ 16 milioane de persoane, dintre care 12 milioane în Filipine, se află pe traiectoria acestui taifun. Laos şi Vietnam vor fi traversate de furtună duminică.
„Este un taifun foarte periculos. Oficialii locali ştiu care sunt zonele cele mai vulnerabile şi au cerut ca acestea să fie evacuate”, a declarat pentru AFP Glaiza Escullar, de la agenţia naţională filipineză de meteorologie.
În plus, în calea taifunului aproape că nu există deloc munţi, care i-ar fi atenuat forţa rapid, a adăugat meteorologul.
A.P