Doi muncitori din Ialomita au murit dupa ce un zid al unei cladiri in constructie a cazut peste ei!
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Ialomita, cauza probabila a prabusirii zidului, inca neprins in beton, este vantul puternic.
Doi dintre muncitorii care lucrau la constructie, in varsta de 38 si 42 de ani, au fost prinsi sub daramaturi, ei murind pe loc din cauza traumatismelor multiple suferite.
„Am intervenit pentru scoaterea muncitorilor dintre caramizi, dar nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lor, sunt decedati. A cazut un zid peste ei. Cauza probabila a incidentului este vantul care a daramat zidul din caramida, care inca nu era fixat in beton”, a declarat purtatorul de cuvant al ISU Ialomita, George Damian.
La fata locului au ajuns si reprezentanti ai Politiei si ai Inspectoratului teritorial de Munca (ITM), care vor declansa anchete pentru stabilirea imprejurarilor in care a avut loc incidentul.