Doi deputati cer infiintarea unei comisii parlamentare de ancheta privind accidentul aviatic in care au murit doua persoane
„Cred ca nu este normal ca in Romania lui 2014, niste oameni sa moara din cauza incompetentei unor angajati ai institutiilor responsabile pentru situatiile de urgenta! Avem datoria sa fim in primul rand solidari cu drama pe care o traiesc familiile victimelor acestui accident aviatic! Alaturi de ancheta initiata de catre Guvern, sunt sigur ca si Parlamentul Romaniei prin initierea unei comisii de ancheta poate deslusi cauzele pentru care acesti Romani Adevarati, care paradoxal incercau prin prisma meseriei lor sa salveze alte vieti, nu au putut fi gasiti decat dupa 6 ORE de la prabusirea avionului!” a declarat deputatul Cristian Rizea.
––––––––––––––––––––––––-
Un avion care transporta medici s-a prabusit in judetul Cluj! Pilotul era Adrian Iovan!
Primele DECLARATII ale salvatorilor! Cum au fost gasiti cei aflati in avion
–––––––––––––––––––––––––
La randul sau, vicepresedintele PDL Alin Tise a cerut constituirea unei comisii parlamentare de ancheta care sa investigheze modul in care institutiile statului, MAI si institutiile subordonate au intervenit la accidentul aviatic din Apuseni, sustinand ca e „inadmisibil” sa se caute de doua ori „intr-un loc gresit”.
„Solicit o comisie de ancheta parlamentara care sa verifice modul in care institutiile statului, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) si institutiile subordonate, au intervenit in situatia de urgenta cauzata de accidentul aviatic din Muntii Apuseni. Este inadmisibil ca un minister cu o importanta cruciala, precum MAI, in aceasta problema sa nu reactioneze cu promptitudine, ci abia dupa sapte ore, iar cei care au intervenit sa caute de doua ori intr-un loc gresit. Dorim sa stim daca autoritatile au reactionat prompt sau se putea evita pierderea a doua vieti omenesti”, a aratat Alin Tise, intr-un comunicat transmis marti.
Premierul Victor Ponta l-a desemnat, marti dimineata, pe vicepremierul Gabriel Oprea sa ii prezinte o informare, pana la sedinta de miercuri a Guvernului, despre modul in care a actionat fiecare institutie in parte in cazul operatiunilor de luni, dupa producerea accidentului aviatic din judetul Cluj.
Doua persoane si-au pierdut viata in accidentul aviatic
Luni dupa-amiaza, dopua persoane si-au pierdut viata dupa ce un avion care transporta un echipaj medical s-a prabusit intr-o zona muntoasa.
La bord se aflau 7 persoane, care mergeau la Oradea, pentru a lua un organ destinat unui transplant.
Printre victime se numara pilotul Adrian Iovan si o studenta la medicina, care se oferise sa vina in locul unei colege asistente.
Echipele de salvare au ajuns abia dupa 6 ore la locul accidentului, ranitii primind primul ajutor de la cativa sateni, care au reusit sa-i gaseasca mai repede.
R.R.