Doi bătrânei din Giurgiu au zburat pentru prima oară cu avionul. Filmarea care a emoționat internetul!
O filmare cu doi bunici din Giurgiu a emoționat internetul! Bătrâneii au zburta pentru prima oară cu avionul, iar reacțiile lor i-a îndioșat pe internauții din România și nu numai.
Bogdan, un tânăr din Giurgiu, a vrut neapărat să le facă o surpriză de proporții bunicilor lui. Bătrâneii nu au zburat niciodată cu avionul, așa că nepotul lor s-a gândit să îi ducă într-o vacanță. Și nu oriunde, ci în Santorini, Grecia. A cumpărat biletele rapid, și-a anunțat bunicii, iar aceștia și-au făcut bagajele ca să plece în aventura vieții lor.
Ajunși în aeroport, bătrâneii abia și-au putut stăpâni emoțiile. Dar, în momentul în care au urcat în avion și au decolat, bunicii din Giurgiu nu s-au mai putut abține. Primul lor zbor cu avionul a fost ceva special pentru ei. Iar Bogdan, nepotul lor, a avut grijă să le surprindă reacțiile fabuloase.
„A urcat?”, este întrebarea pusă de bunică, imediat ce avionul se pune în mişcare pentru decolare. Cei doi bătrânei nu-și puteau dezlipi privirile de la geam. Cu așa o priveliște, totul părea ireal pentru ei. Ba chiar, la un moment dat, bunicuța din Giurgiu îşi face semnul crucii, în timp ce soţul ei se ţine, emoţionat, de centură. Nu s-au gândit vreodată că vor experimenta un asemenea sentiment în viața asta.
„Ce curaj or fi având piloţii ăştia”, a spus bătrânica în timp ce admira peisajele de nedescris.
@bogdansibunica Reacția bunicilor la decolare 🥰#bunica #bunicu #santorini ♬ sunet original – Bogdan și bunicii 🤗
Bogdan din Giurgiu, admirat de internauți pentru surpriza făcută bunicilor
Imaginile înduioşătoare s-au viralizat rapid pe TikTok. Mii de utilizatori l-au admirat în primul rând pe nepotul celor doi, care s-a gândit să le facă o asemenea surpriză bunicilor lui. Iar, apoi, au fost emoționați de bătrâneii care se bucurau ca niște copii de experiența inedită, pentru prima oară.
„Felicitări, ești un nepot pe cinste!”, a scris cineva.
„Așa da! Cine nu are bunici, să își cumpere!”, a mai scris altcineva.
„Bravo, copil bun”, a mai transmis un internaut.
Filmarea postată pe TikTok face parte dintr-o întreagă serie, în care Bogdan împărtăşeşte cu urmăritorii săi pregătirile emoţionante ale bunicilor pentru vacanţa în Grecia. Ulterior, tânărul din Giurgiu a publicat mai multe imagini cu bătrâneii care se bucură de priveliștile din Santorini, care-ți iau răsuflarea. Se răcoresc în piscină și prezintă camera din hotelul în care se relaxează.
@bogdansibunica Locul de joacă pentru copii 🤗❤️😘#bunica #bunicu #santorini #love ♬ sunet original – Bogdan și bunicii 🤗