Pompierii din Gorj au fost solicitați să intervină pentru salvarea a doi muncitori căzuți într-o fosă septică, în Târgu Jiu, însă, cu toate eforturile acestora, cele două persoane au murit.
La faţa locului, echipajele sosite au constatat că în interiorul fosei sunt doi bărbați căzuți în stare de inconștiență, iar gura de vizitare a fosei avea un diametru foarte mic (aproximativ 40-50 cm). Salvatorii au reușit să-i scoată pe cei doi bărbați și imediat, au început manevrele de resuscitare.
“Patru bărbați efectuau lucrări de decofrare a unei fose septice. Unul dintre ei a coborat în interiorul fosei, unde, din cauza lipsei oxigenului i s-a făcut rău! Alți doi bărbați au intrat după colegul lor, au reușit să-l salveze, însă li s-a făcut rău și lor și au căzut din picioare în stare de inconștiență. Atunci, colegul lor a alertat echipajele de intervenție care s-au deplasat de urgență la fața locului. După aproximativ 90 de minute în care atât medicii, cât și paramedicii SMURD au făcut tot ce le-a stat în putință să le salveze viețile, a fost declarat decesul celor doi bărbați în vârstă de 38, respectiv 41 de ani”, arată reprezentanții ISU Gorj. ()
La scurt timp, la fața locului au sosit fratele și soția unuia dintre muncitorii decedați! Ambii au avut un șoc emoțional și au făcut atacuri de panică, fiind nevoie de intervenția paramedicilor și în cazul lor, aceștia fiind transportați la Unitatea de Primiri-Urgențe pentru investigații medicale. (VEZI ȘI: SANCȚIUNI ÎN CAZUL FETIȚEI CĂZUTE ÎN FOSA SEPTICĂ DE LA VIIȘOARA)
Ancheta autorităților urmează să clarifice cum, în urma unor lucrări banale de construcție, s-a declanșat o tragedie în care doi oameni au murit, iar durerea pe care o trăiesc familiile și apropiații lor nu poate fi exprimată în cuvinte.