Documentarul ”Afaceri de miliarde care ne-au schimbat viața”, difuzat pe B1 Tv, duminică, de la ora 16.00
B1 TV va difuza duminică, de la ora 16:00, documentarul ”Afaceri de miliarde care ne-au schimbat viața”, acesta fiind primul episod dintr-o mini-serie produsă de BBC.
Săptămâna aceasta, echipa BBC investighează sistemul sanitar și domeniul pharma, dar și modul în care acțiunile acestora ne-au influențat viața.
O temă a acestui prim episod este supra-medicamentația, o problemă care s-a dezvoltat în ultimii 30 de ani la nivel global.
Filmul prezintă cazuri concrete cu privire la depresie
Prin lărgirea spectrului unor diagnostice, tot mai multe rețețe sunt prescrise pentru pacienți, deși în multe cazuri medicamentația nu este necesară. Acest fenomen poate fi dăunător pentru populație, iar în același timp reprezintă și o problemă financiară pentru sistemul de sănătate. Filmul prezintă cazuri concrete cu privire la depresie, la ADHD, dar vorbește și despre o problemă tot mai întâlnită în rândul tinerilor, utilizarea de suplimente.
De asemenea, implicarea marilor companii din domeniul tehnologiei, precum Google, în sistemul de sănătate și implementarea inteligenței artificiale în acest domeniu, reprezintă o altă temă a documentarului.