În iulie 2019, când România era șocată de eșecul „operațiunii” de salvare a Alexandrei, instituțiile statului s-au grăbit să paseze răspunderea una pe cealaltă, uitând că, în ochii copilului de 15 ani care suna la 112 cu disperare, toate însemnau același lucru: salvarea. Care, în cazul său, n-a mai venit.
Acum, statul încă se chinuie să pună la punct un proiect al cărui rol e fix acesta: bucățile care îl formează (adică instituțiile) să nu se mai încurce una pe alta și să lucreze mai bine împreună, pentru a salva vieți. Așa cum ar fi trebuit să facă în cazul Alexandrei.
Citește mai mult AICI.