O tânără de 25 de ani a fost găsită fără suflare, sâmbătă, într-o locuință din municipiul Cluj-Napoca. Aceasta era de profesie medic și se pare că s-a sinucis injectându-și medicamente. Poliția a început o anchetă.
Echipajele medicale care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe tânără.
“Poliţiştii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi în jurul orei 10,36 cu privire la faptul că o tânără ar fi decedat într-o locuinţă din Cluj-Napoca. La faţa locului poliţiştii au identificat o tânără de 25 de ani, din acelaşi municipiu, cu privire la care echipajele medicale deja prezente la faţa locului au declarat, din nefericire, faptul că aceasta nu mai prezenta semne compatibile cu viaţa”, informează IPJ.
(CITEȘTE ȘI: S-A SINUCIS ÎNTR-O BISERICĂ DIN DÂMBOVIȚA! A FOST DESCHIS DOSAR PENAL)
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morții. Poliția a întocmit dosar penal de ucidere din culpă. Din câte se pare, femeia era de profesie medic și și-ar fi pus capăt zilelor injectându-şi medicamente.
La finalul lunii octombrie, un alt medic tânăr a decis să-și încheie socotelile cu viața. În vârstă de 32 de ani, acesta lucra la Spitalul Universitar din București. Din câte se pare, acesta se lupta cu depresia de câteva luni bune.
Medicul a luat un tratament antidepresiv, însă de ceva timp l-ar fi întrerupt. Recent a fost ziua lui de naștere și niciun prieten sau coleg nu și-ar fi amintit. Cel mai probabil, acest lucru i-a stârnit din nou stările depresive. Există, de asemenea, informații potrivit cărora tânărul ar fi suferit și o decepție în dragoste.
Acesta și-a injectat singur o substanță în locuința sa, un anestezic care se găsește doar în spitale sau în farmaciile cu circuit închis. Vestea a picat ca un trăsnet pentru colegii tânărului ce profesa la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Universitar din București.