Doamna Lenuța, îngrijitoarea toaletei publice din Cetatea Alba Carolina, a fost premiată
Îngrijitoarea toaletei publice din Cetatea Alba Carolina a fost premiată, miercuri, de Primăria Alba Iulia. Potrivit autorităților, femeia contribuie, prin implicarea ei, la schimbarea în bine a orașului.
Premiul i-a fost acordat femeii de Voicu Paul, viceprimar cu atribuții de primar al orașului Alba Iulia.
„Astăzi (miercuri-n.r.) a fost o astfel de zi în care viceprimarul cu atribuții de primar Voicu Paul a premiat angajatul instituției care înțelege că locul de muncă este a doua casă, care prin efortul personal, modestie și dedicare contribuie la schimbarea în bine a orașului. Este vorba despre doamna Lenuța Varga a cărei implicare o vedem doar când ajungem la toaletele publice din Cetate, de a căror întreținere se ocupă”, se arată într-un comunicat al Primăriei Alba Iulia.
Potrivit acestuia, femeia asigură în toaleta din cetate o curățenie exemplară, iar în această perioadă a montat și decorațiuni de sezon, dovedind că face și lucruri în plus „față de ce îi impune fișa postului”.
„Apreciez implicarea personală și recunosc că îmi doresc să văd mai multe astfel de exemple. Aș vrea ca anul viitor, dacă acum mi-a atras atenția doar efortul benevol al doamnei Varga, să pot să felicit mai mulți angajați ai primăriei. Dorința mea este ca, de la an la an, să ne însănătoșim ca atitudine și să fim apreciați pentru ceea ce facem și cum facem, să facem diferența, nu să lucrăm doar că scrie în fișa postului”, a declarat Voicu Paul, viceprimar cu atribuții de primar al orașului Alba Iulia.
Potrivit reprezentanților primăriei, Lenuța Varga este angajată în funcția de îngrijitor clădiri la Compartimentul Zone de agrement și toalete publice. Ea are în grijă patru copii minori.