Absolvenții de liceu din Dâmbovița, care susțin zilele acestea examenul de bacalaureat, au primit o lecție de viață. În sală cu ei s-a aflat și o doamnă respectabilă, care, la vârsta de 59 de ani, a dat examenul pentru a-și finaliza studiile.
Doamna Elena le-a spus jurnaliștilor că a avut mari emoții, dar acest examen este ca o împlinire pentru ea. Și-a dedicat toată viața copiilor și familiei și acum, ieșită la pensie, și-a dorit să facă ceva și pentru sufletul ei. (
Așa că s-a apucat de învățat, a terminat cursurile la un liceu din Târgoviște și acum susține examenul odată cu elevi de vârsta nepoților ei. (VEZI AICI: EDU.RO: SUBIECTE SI BAREM LA MATEMATICA, LA BAC 2018)
Doamna Elena mai are un vis. Să lucreze în domeniul medical. Cum este cam târziu pentru facultate, vrea să studieze ca să poată face voluntariat.