DJ Wanda se confruntă cu probleme de sănătate şi, după ce a primit două diagnostice în ţară, a decis să meargă în străinătate pentru a afla şi opinia altor specialişti.
Vedeta nu a precizat cât de grave sunt probleme de sănătate şi a preferat să aştepte şi o părere a specialiştilor din afara României.
„Dragii mei, trec prin momente foarte grele. Mintea mea a încercat să se agaţe de speranţe care însă au fost deşarte. Am decis să plec pentru investigatii in Turcia. De ce acolo si nu în ţara? Deoarece în România am primit 2 diagnostice total diferite. Unul grav şi unul banal. De 5 luni am trecut prin nenumărate investigaţii şi am cheltuit mii de euro şi nu s-a ajuns la nicio concluzie.
Nici o clipă nu m-am lăsat învinsă de suferinţa pe care o duc. Am fost mereu activă, doar prietenii adevăraţi au cunoscut realitatea, şi le multumesc pentru confidenţialitate şi suport. Aici voi avea parte de un sistem foarte precis şi voi ieşi învingătoarea din lupta cu incertitudinea. Orice va fi să fie voi lupta până la capăt. Cu toată dragostea. Vă iubesc. Wanda”, a scris DJ Wanda pe contul personal de socializare.