DJ Avicii, poze de pe patul de spital! A mai fost la un pas de moarte
”Îți trăiești viața într-o valiză și apoi depinzi de asta”, așa și-a descris Avicii toată existența lui, de când a devenit celebru și până acum, când a murit subit, la 28 de ani.
În spatele succesului dobândit pe scenă, DJ Avicii se lupta cu probleme grave de sănătate. Într-un documentar filmat între 2013 și 2016, au fost scoase la iveală afecțiunile cu care acesta se confrunta. S-a luptat cu o pancreatită acută, datorată în mare parte consumului excesiv de alcool. În consecință, acestuia i-au fost extirpate vezica biliară și apendicele, în 2014, anulând astfel o serie de spectacole pentru a se recupera, scrie Daily Mail. Atunci au apărut și primele poze cu el pe patul de spital, în care părea destul de confuz de ce i s-a întâmplat.
Stilul de viața tumultuos al artistului internațional s-a oprit definitiv în 2016, atunci când a anunțat că va renunța la toate turneele pentru a se concentra mai mult asupra stării de sănătate și pentru a se recupera. ”Călătorești peste tot, îți trăiești viața într-o valiză, ajungi într-un loc, peste tot e alcool gratis, e ciudat dacă nu bei. Tocmai mi-am creat un obicei, pentru că te bazezi pe curajul și încrederea pe care o ai atunci când consumi alcool și apoi depinzi de asta”, susținea artistul. ULTIMA FOTOGRAFIE CU DJ-UL AVICII, TIM BERGLING
DJ Avicii a fost găsit mort în Muscat, Oman, în după-amiaza zilei de vineri. „Anunţăm cu profundă tristeţe pierderea lui Tim Bergling, cunoscut ca Avicii. El a fost găsit mort în Muscat, Oman, în după-amiaza zilei de vineri, 20 aprilie. Familia este devastată şi cerem tuturor să arate respect în aceste momente dificile. Nu vor mai fi făcute alte comentarii”, a fost anunţul.