Divorț-șoc la Hollywood! Kevin Costner s-a despărțit de soția sa după 18 ani de căsnicie

Publicat: 21/02/2024 | 16:48
Kevin Costner alături de familia lui. Sursa: Shutterstock

După două decenii, Kevin Costner și soția sa și-au spus adios definitiv. Căsătoria lor a fost încheiată vineri, 16 februarie, după ce avocații soției lui Kevin, Christine Baumgartner, au cerut divorțul în urmă cu 9 luni și între timp a avut loc o adevărată luptă în tribunal pentru pensia alimenatră și custodia copiilor.

Christine a depus inițial divorțul pe 1 mai 2023 și, dacă la început, părea că va urma un divorț dificil și extrem de controversat, lucrurile s-au mai temperat în ultima vreme.  Astfel, căsnicia cuplului s-a încheiat, la nouă luni după ce ea a depus cererea de divorţ, se arată într-o hotărâre înregistrată la tribunalul din comitatul Santa Barbara.

Actorul din Yellowstone și fosta sa soție au convenit deja să păstreze custodia comună a celor trei copii ai lor și au soluționat divorțul în septembrie, fără scandalul pe care jurnaliștii îl vedeau inevitabil. Un reprezentant al lui Kevin, în vârstă de 69 de ani, a declarat pentru PEOPLE într-o declarație din septembrie că ,,s-a ajuns la o soluționare amiabilă și convenită de comun acord a tuturor problemelor legate de procedurile lor de divorț”.

Citește și: KEVIN COSTNER ȘI MORGAN FREEMAN, ÎN ROMÂNIA. CARE ESTE MOTIVUL DIN SPATELE VIZITEI

Ce pensie alimentară va plăti Costner pentru cei trei copii

Costner, în vârstă de 69 de ani, şi Baumgartner, în vârstă de 48 de ani, model şi designer de genţi, au început să se întâlnească în 1998 şi s-au căsătorit la ferma lui din Colorado în 2004. În urma poveștii lor de iubire au apărut cele trei minuni ale cuplului.: Cayden, 16 ani, și Hayes, 15 ani, plus fiica Grace, 13 ani.

Înainte de a-și soluționa divorțul în septembrie, Kevin și Christine au apărut în instanță de mai multe ori pentru a se împăca cu privire la mai multe aspecte, de la cronologia mutării lui Christine din casa familiei lor din Santa Barbara, California, până la plățile de întreținere ale copiilor de la actor. Astfel, În septembrie, un judecător i-a ordonat lui Costner să plătească aproximativ 63.000 de dolari pe lună drept pensie alimentară pentru copii, după ce ea ceruse aproximativ 175.000 de dolari pe lună.

Pentru starul premiat cu Oscar şi Emmy pentru serialul TV „Yellowstone” şi filme precum „Dances With Wolves”, „The Bodyguard” şi „Bull Durham”, aceasta a fost cea de-a doua căsătorie. Costner a fost căsătorit anterior cu Cindy Silva timp de 16 ani. Fostul cuplu a divorțat în 1994 și au împreună trei copii. Între divorțul său de Silva și relația cu Christine, actorul s-a întâlnit pentru scurt timp cu Bridget Rooney, care i-a dăruit un copil, pe Liam, în vârstă de 27 de ani.

Citește și: KEVIN COSTNER, ACUZAT CĂ AR FI LĂSAT O TÂNĂRĂ ÎNSĂRCINATĂ PE PLATOUL SERIALULUI YELLOWSTONE. SĂ FIE ACESTA MOTIVUL DIVORȚULUI?

FOTO: Shutterstock