Divertisii au plecat la Pro TV pentru 3,5 milioane de euro
INTRECERE. Ruptura dintre Divertisi s-ar putea adanci acum, pentru ca membrii trupei au semnat contracte separate Pentru a nu se mai certa pe platou, sefii de la Pro TV le-au oferit Divertisilor sansa de a-si negocia separat contractul. Asa cum va dezvaluiam in editia ziarului Cancan de ieri, trupa Divertis trece prin niste momente nu tocmai placute. Toni Grecu si vechii membri ai gastii nu se mai inteleg, ajungand sa faca show-uri separate in cadrul aceleiasi emisiuni. Invatand de la mai marii Antenei care au ajuns pana la urma sa-i demita pe comici, sefii Pro TV-ului au decis in consecinta sa le intocmeasca contracte separate. Astfel, se zvoneste ca vechea trupa, formata din Silviu Petcu, Dorin Antonesi, Florin Constantin, Cristian Gretcu, Catalin Mireuta si Doru Parcalabu, va primi, conform surselor noastre, 1.500.000 de euro pe an. Ei vor umple prima ora din program cu scenetele binecunoscute ale trupei Divertis. Toni si noua sa echipa, din care fac parte Dragos Stoica, Jojo, Claudiu Maier, Valentin Darie si Olivia Petreanu, au negociat se pare contractul pe un an la aproximativ 2.000.000 de euro, adica cu 500.000 mai mult decat colegii lor, desi vor umple tot o ora de program. Este foarte posibil ca aceasta diferenta de bani sa adanceasca si mai mult prapastia dintre Toni Grecu si vechea trupa Divertis. (A.P)