Distracție fără restricții în cluburile din Capitală. Tinerii au luat cu asalt localurile din Centrul Vechi
Primul weekend cu măsuri mai relaxate a venit la fix pentru tinerii dornici de distracție. Nimeni nu a mai ținut cont de distanțarea socială, iar măștile de protecție au devenit istorie. Cluburile din Centrul Vechi au fost arhipline de tineri dornici să uite de pandemiei și de toate problemele.
După ce autoritățile au luat decizia ca restaurantele, barurile, cafenelele, teatrele, cinematografele şi sălile de jocuri de noroc să fie deschise la 30% din capacitate, tinerii și-au și făcut apariția. Fie că au ales localurile din Centrul Vechi sau pe cele din parcul Herăstrău, toți au ieșit cu același scop, să se distreze fără limite.
Imediat cum au pășit în localurile de care le-a fost atât de dor, bucureștenii nu au mai ținut cont de nimic. Au uitat de distanțarea socială și de măștile de protecție și s-au distrat până la refuz. Muzica a răsunat în boxe, iar atmosfera lăsa impresia că toată lumea a revenit la viața normală, de dinainte de pandemie.