Distracţie de zile mari la un concert al Corinei! Atrăgătoarea cântăreaţă a încins atmosfera la un show pe care l-a ţinut pentru mai mulţi angajaţi din mediul privat: agenţi de vânzări şi marketing.
Toţi cei prezenţi la concertul Corinei au avut parte de momente de neuitat, simţindu-se foarte bine, aşa cum se poate vedea din imaginile video pe care le publicăm. Mai rar aşa show! Nimeni nu a stat jos, toată lumea a dansat şi a fredonat melodiile Corinei.
Un moment deosebit s-a petrecut pe piesa “Fernando”, proaspăt lansată de Corina. Unul dintre participanţii la show a dansat alături de Corina. În spatele său, domnişoarele şi doamnele l-au susţinut, dansând şi ele cu mult aplomb alături de el şi Corina. Cântăreaţa l-a prezentat, în uralele tuturor, pe domnul respectiv, care are o funcţie de conducere în cadrul unei companii.
“Aseară am fost la un party unde erau agenţi de vânzări şi marketing. Reacţia la „Fernando” a fost foarte tare, deşi abia am lansat-o. Am cântat-o prima oară în concert”, a declarat Corina pentru CANCAN.RO.
Lansat în această lună, videoclipul piesei “Fernando” a fost deja vizualizat pe YouTube de peste 275.000 de ori. Odată cu piesa “Fernando” Corina a început şi o campanie, în care le încurajează pe tinere să nu se mai machieze excesiv. Vorbind despre clipul “Fernando”, Corina a declarat: “Este un manifest împotriva tuturor clipurilor care promovează imagnile prelucrate şi a venit ca o nevoie în ceea ce le priveşte pe tinere, să le dăm un bun exemplu, să nu se mai machieze excesiv, fiindcă sunt foarte frumoase naturale“.