Fosta dirigintă a Alexandrei Stoleru, eroina de la Bamboo care i-a ajutat pe clienţi să iasă şi s-a intoxicat cu fum, spune că a fost impresionată de gestul ei. Tânăra este din Focşani, a absolvit Liceul cu Program Sportiv, iar în prezent studiază la Facultatea de Ştiinţe Politice şi locuieşte în Bucureşti.
„Toată lumea o ştie şi toată lumea a îndrăgit-o, avea toate atuu-uri: deşteaptă, talentată, frumoasă. Mă bucur că a putut să ajute, dar pe de altă parte nu mă surprinde, pentru că ea aşa era şi în liceu. Ajuta pe oricine şi în orice situaţie. Sunt sigură că oricând s-ar implica şi ar ajuta din nou. Aşa e ea. Când am văzut ce a făcut am fost impresionată şi am zis: Doamne, Alexandra, numai tu puteai să faci asta. Aşa era şi în liceu. Ea este o eroină”, a declarat, potrivit news.ro, fosta dirigintă a fetei. (AFLĂ AICI CE SPUNE FLORIN CHILIAN DESPRE ALEXANDRA)