Directorul unei fabrici Coca-Cola din Sankt Petersburg, dat dispărut
Dmitri Soşnikov, în vârstă de 37 de ani, „a plecat de la serviciu pe 28 noiembrie 2014” şi nu a ajuns acasă, a anunţat Comitetul local de anchetă într-un comunicat, potrivit MEDIAFAX.
Coca-Cola „confirmă că Dmitri Soşnikov, directorul fabricii de la Sankt Petersburg, nu s-a prezentat la locul de muncă luni”, a declarat, într-un e-mail pentru AFP, în Statele Unite, o purtătoare de cuvânt a producătorului de Coca-Cola şi Fanta.
Mama directoului fabricii, care a alertat poliţia după două zile de la dispariţia tânărului, „nu ştie, până în prezent, unde se află” acesta, potrivit Comitetului.
Anchetatorii de la Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, „au lansat o verificare vizând să stabilească toate circumstanţele” acestui incident.
„Compania cooperează total cu autorităţile şi rude care sunt implicate în căutare”, a dat asigurări Coca-Cola în Statele Unite, adăugând că speră „că acest mister va fi rezolvat rapid şi va avea un final fericit”.