Directorul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj a murit pe masa de operație! Intervenția era una banală
Valeriu Buju Cojocaru, directorul executiv al Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, a murit marți, la vârsta de 41 de ani, pe masa de operație a Spitalului Orășenesc Bumbești-Jiu. Acesta urma să sufere o banală intervenție laparascopică de colecist, însă a intrat în stop cardiac.
Poliţiştii gorjeni fac cercetări privind decesul directorului executiv al Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, Valeriu Buju Cojocaru, potrivit Mediafax.
Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, a declarat că poliţiştii din Bumbești-Jiu au fost sesizaţi marți că o persoană internată în spitalul orășenesc a murit în timpul unei operații .
Din cercetări a reieşit că un bărbat de 41 ani, din Târgu-Jiu, s-a prezentat luni la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu pentru a i se face o operație, iar marți a murit.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Trupul bărbatului va fi dus la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru necropsie.
Conform reprezentanților Spitalului Orășenesc Bumbești-Jiu, bărbatul de 41 de ani a fost internat luni pentru o operație de colecist, programată marți dimineața.
„S-a intrat în sala de operație în jurul orei 9.50, au început operațiunile de pregătire de anestezie. Deci prima etapă de anestezie, pacientul a fost intubat, ventilat mecanic, dar după circa 15 minute de la intubație au apărut probleme, tensiunea a scăzut, frecvența cardiacă de asemenea, pacientul intrând în stop cardiac. Au fost realizate manevre de resuscitare, timp de circa o oră, din păcate pacientul nu a răspuns pozitiv și în jurul orei 11.20 a fost declarat decedat”, a declarat, corespondentului Mediafax, Aurel Stolojanu, directorul spitalului din Bumbești-Jiu.
În urma necropsiei se va stabili cauza exactă a decesului bărbatului de 41 de ani.
„Ori stop cardio sau s-ar putea în același timp o embolie pulmonară, deci o să aflăm după ce vom primi rezultatul de la Medicină Legală. A venit Poliția, a venit Criminalistica. Aici la noi chiar se fac aceste intervenții, nu ar fi nici prima, nici ultima. Nici nu a apucat să se facă practic. Nu putem vorbi deocamdată de vreo culpă medicală. Așteptăm rezultatul de la Medicină Legală. În principiu au fost trei medici chirugi în sală, doi medici anesteziști, deci chiar a fost pregătit cum trebuie”, a mai declarat Aurel Stolojanu.
Bărbatul era director executiv la Direcția Economică, din cadrul CAS Gorj.