Directorul trustului "Intact" Sorin Alexandrescu a fost adus, vineri, la Judecătoria Sectorului 1, cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de şantaj. Apărarea a cerut o amânare de câteva ore pentru studierea probelor.
Directorul Antena TV Group, Sorin George Alexandrescu, a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore sub acuzaţia de şantaj. Şeful Antena Group a fost ridicat de procurorii DNA, iar astăzi a fost adus în faţa magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Sorin Alexandrescu ar fi obligat directorul unei companii de cablu să încheie un contract avantajos, ameninţând că în caz contrar va publica prin intermediul televiziunilor informaţii compromiţătoare. Respectivele informaţii compromiţătoare s-ar fi referit la o mită pe care Mitică Dragomir, şeful ligii Profesioniste de Fotbal ar fi primit-o din partea firmei de cablu.
„În motivarea acestei măsuri, s-a avut în vedere că în intervalul 16.04.2013 – 24.05.2013, inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN, director general al S.A. ANTENA TV GROUP S.A. a constrâns, în mod repetat, partea vătămată (…), administrator al unei societăţi comerciale, ameninţând-o cu darea în vileag a unor fapte compromiţătoare pentru aceasta de natură a-i afecta viaţa personală şi cariera profesională. În această modalitate, cel în cauză a urmărit să-l determine pe (…) să semneze în numele 2 companiei (…) un contract având ca obiect retransmisia şi distribuţia prin satelit a programelor aparţinând ANTENA TV GROUP S.A. în condiţii prestabilite, respectiv pe o perioadă de 5 ani, valoarea acestuia fiind de 7,2 milioane euro/anual, ceea ce implica încasarea unui preţ de 0,6 euro/lunar/abonat”, se arată în referatul întocmit de procurori.
„Din cuprinsul actelor de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că, la jumătatea lunii aprilie 2013, partea vătămată (…) a fost contactată telefonic de inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN care i-a solicitat o întrevedere urgentă, împrejurare în care, în ziua de 16.04.2013, între cele două persoane menţionate mai sus s-a derulat o întâlnire în cadrul hotelului (…). Cu acest prilej, inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN i-a adus la cunoştinţă lui (…) că are în posesia sa un contract încheiat în anul 2009, între S.C. (…), pe de o parte, şi S.C. (…) (al cărei asociat unic este numitul(…)), pe de altă parte, contract semnat de partea vătămată în numele companiei pe care o reprezintă, valoarea totală a acestuia fiind de 3,5 milioane euro. În accepţiunea inculpatului, contractul respectiv reprezintă, în realitate, o modalitate de a acoperi primirea cu titlu de mită a sumei de 3,5 milioane euro de numitul (…) în schimbul căreia acesta din urmă a întreprins demersuri în a susţine compania (…)în câştigarea licitaţiei organizate de (…) privind transmiterea TV a meciurilor de fotbal disputate în cadrul”, se mai arata in referat.
Ionut Chiperi