Directorul ANM, anunț de ultim moment. Vom avea parte de temperaturi anormale toamna aceasta
Directorul ANM a făcut un anunț de ultimă oră cu privire la temperaturile ce se vor înregistra în perioada următoare. Deși în calendare este deja toamnă, vremea continuă să fie una frumoasă, iar în termometre, temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele normale.
Elena Mateescu, directorul ANM a vorbit despre temperaturile ce urmează să se înregistreze în perioada următoare, în România. Specialistul susține că vom avea parte de temperaturi anormale pentru această perioadă, care vor fi cu 10-11 grade mai ridicate decât cele pe care le-am resimțit în anii trecuți.
De asemenea, Elena Mateescu a punctat faptul că vremea se va menține frumoasă și pe litoral, așa că românii mai pot să se bucure de câteva zile de plajă.
Temperaturi anormal de ridicate, în această toamnă
Mai mult, directorul ANM a punctat faptul că weekendul acesta nu va fi, însă, singurul în care se vor înregistra astfel de temperaturi ridicate.
„Acesta nu este ultimul weekend cu vreme bună. Și săptămâna viitoare va fi caracterizată de valori de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru perioada din calendar.
Vorbim de temperaturi care se vor situa scara întregii țări între 22 până la 33, posibil 34 de grade Celsius în lunca Dunării și în partea de Sud-Est a Olteniei. Chiar și pe litoral vom vorbi de temperaturi agreabile – 25, 27 de grade Celsius.
Și astăzi am avut la Gura Portiței 28 de grade Celsius. De altfel, la ora 18:00 încă înregistrăm în partea de Sud-Vest a țării 32 de grade Celsius și în bună parte din sudul, vestul, sud-estul și estul țării 30, 31 de grade Celsius. Cu 10, 12 grade mai mult peste ceea ce ar fi normal pentru această dată din calendar.
Precipitații vor fi foarte puțin, doar în zona de munte. Asta înseamnă o vreme frumoasă oriunde ne-am afla, pe litoral sau chiar la munte.
Este o vară târzie, vor mai urma zile cu vreme frumoasă” a spus Elena Mateescu, directorul ANM, despre temperaturile din această perioadă.