Un accident teribil s-a petrecut chiar pe strada demnitarilor, la parcul Bordei, acolo unde și președintele Klaus Iohannis are vila de protocol. Protagonistul este fostul președinte al clubului Rapid, Dinu Gheorghe, zis Dinu Vamă. În urma impactului puternic a fost nevoie de intervenția echipelor de la descarcerare, iar una dintre victime a fost transportată la spital.
Imagini de groază, ziua în amiaza mare, în Primăverii, cartierul locuit de milionari și demnitari. Accidentul s-a petrecut la intersecția Bulevardului Mircea Eliade cu strada care face accesul către vilele de protocol de pe malul lacului Floreasca. Protagonistul este Dinu Gheorghe, fostul șef al Direcției Generale a Vămilor, de unde și pseudonimul de Dinu Vamă, cel despre care s-a spus că a devenit președintele clubului Rapid datorită legăturilor de afaceri cu George Copos. (VEZI AICI: DINU GHEORGHE ARE DE RECUPERAT BANI DIN GIULEȘTI)
La scurt timp după impactul celor două mașini, un echipaj al poliției rutiere ajunge la fața locului și o sfătuiește pe pasagera mașinii lovite, vizibil traumatizată și în stare de șoc, să ia loc pe bancheta din spate. În timp ce polițiștii îi legitimează pe cei doi șoferi, Dinu Vamă constată că nu are actele necesare și aleargă, apoi, pe strada locuită de demnitari. Între timp, la fața locului ajunge și o echipă de la descarcerare, care verifică starea mașinilor avariate.
Tot alergând, Dinu Vamă se întoarce cu actele și pare îngrijorat de întreaga situație. Sosește de îndată și un echipaj SMURD care transportă victima pe targă, în ambulanță, după cum se observă în imaginile obținute de CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.
În locul prin care președintele Iohannis părăsește locuința de protocol se întâmplă adesea accidente. La câțiva pași, și fosta prezentatoare Oana Frigescu a trecut prin traume cumplite în urma unui accident. (CITEȘTE ȘI: „VAMĂ” S-A TAMPONAT IN TRAFIC CU O FEMEIE)
Totul s-a întâmplat chiar pe trecerea de pietoni. Din fericire, nimeni nu a traversat strada în momentul impactului. Întrucât avariile produse i-au pus pe butuci mașina, mai mulți trecători au sărit în ajutorul prezentatoarei. I-au împins autoturismul care blocase circulația pe un sens de mers. În urma impactului extrem de violent, mașina Oanei a fost avariată pe partea dreaptă.
Cealaltă mașină implicată în accident, care a intrat frontal în autoturismul Oanei, s-a ales cu pagube mult mai serioase. În urma impactului, șoferul s-a lovit cu capul de parbriz și a acuzat dureri. În scurt timp acesta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD sosit la locul accidentului. Prezentatoarea a scăpat teafară.