Todoran crede însă că elevii săi au forța de a face față presiunii acestui meci și de a obține un rezultat pozitiv.
„Noi suntem într-o situaţie la care nu ne aşteptam la începutul campionatului, dar vrem ca de la fiecare meci să avem ceva de câştigat. Sunt încrezător, deoarece jocul din a doua repriză cu Poli Iaşi a fost ceea ce ne dorim noi să jucăm pe viitor. Este o presiune mare, ne dorim cu toţii victoria şi o aşteptăm. Suntem încrezători la fiecare meci şi trebuie să apară. Ne aşteaptă un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună, care până acum a luat numai patru goluri, cu un antrenor foarte bun, care şi-a propus să câştige campionatul. Să ţinem cont că noi în vară am schimbat foarte mulţi jucători, iar Sepsi şi-a păstrat nucleul de jucători, acelaşi antrenor şi e o reţetă bună. Am încredere mare în lotul actual, o să mai vină şi jucători de la academie, dar trebuie să păstrez un nucleu de jucători, nu pot să schimb echipa la fiecare meci, pentru că nu avem deocamdată relaţiile de joc, jucătorii nu se cunosc deocamdată între ei, dar sperăm să avem timp, pentru că dacă ai rezultate, după aceea vin toate”, a declarat Dinu Todoran la conferința de presă premergătoare partidei de astăzi.
Partida dintre Sepsi OSk Sf. Gheorghe și FC Voluntari va avea loc astăzi de la ora 18:00, duelul fiind în direct pe Digi Sport, Telekom Sport și Look.