Dinu Șovea, un român care muncește în Anglia, a devenit ținta ironiilor pe Facebook: „Englezii mă vor cu orice preț!”
Dinu Șovea, un român care muncește în Anglia, a devenit, rapid, ținta ironiilor pe Facebook. Acesta a postat mai multe mesaje despre Diaspora și motivele pentru care locuitorii din țara noastră aleg să muncească peste hotare.
Dinu Șovea este mândru de faptul că angajatorul îl apreciază și că i-a dat cea mai bună… lopată. Pentru a munci mai cu spor!
„Mă tot întrebați de ce nu am rămas în Ro să lupt și ce caut în străinatate. Vă răspund o dată pentru totdeauna. Sportivii valoroși, medicii, informaticienii și tot ce înseamnă elita în Ro…ne pleacă în străinătate. Este de plâns. Aflați acum… că englezii mă vor cu orice preț. Mă apreciază, mă stimează și mă adoră. Mi-au dat cea mai bună lopată, în timp ce bulgarul lucrează pe excavator, indianul e site manager, polonezul e cu măsurătorile și restul străinilor stau și se uită. Englezul mă încurajează să sap mai cu spor”, a scris Dinu Șovea.