Dinții găsiți pe proprietatea lui Gheorghe Dincă sunt de natură umană și ar proveni de la două persoane. “Din punctul meu de vedere…”
Un medic stomatolog din Buzău a analizat imaginea în care se vâd dinți găsiți în botoiul de pe proprietatea lui Gheorghe Dincă. Conform doctorului, dinții ar fi de natură umană și ar proveni de la cel puțin două persoane.
„Din punctul meu de vedere, dinţii aceştia sunt umani, după forma rădăcinilor, după suprafeţele vestibulare. Pare că sunt câţiva cariaţi şi cu părere de rău o pot spune că la vârsta de 15 ani pot fi copii cu dinţi cariaţi„, spune medicul Sergiu Lazarev, potrivit wowbiz.ro.
„Din ce am văzut, aş putea spune că ar aparţine unei domnişoare, dar pe de altă parte strică toată ipoteza această coroniţă. Dacă este o coroniţă, este extrem de greu să cred că i-a aparţinut unei domnişoare de 15 ani. Mai târziu se fac astfel de lucrări„, a mai spus medicul.
Alexandra Măceșanu (15 ani) a dispărut, după ce a luat o mașină de ocazie. În același mod a dispărut în aprilie 2019 și Luiza Melencu (18 ani). Suspectul, Gheorghe Dincă, a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-și anunța răpirea. Dincă și-a recunoscut duminică faptele și a spus le-a omorât pe fete și că a ars cele două cadavre.