Dinamovistii nu mai vor sa stea la masa cu Bianca
La nici o ora de la aterizarea in Bucuresti, dupa partida de sambata, de la Targu Mures, o parte din lotul lui Andone s-a retras pentru a lua cina impreuna cu sotiile ori prietenele la un restaurant cu specific italian. Faptul ca iesirea a fost demascata de catre paparazzii CANCAN nu le-a picat bine fotbalistilor, care au gasit imediat tapul ispasitor pentru situatia creata. Astfel, Margaritescu, Scarlatache, Catalin Munteanu, Curca, Andrei Cristea si Gabriel Torje l-au bagat intr-o sedinta ad-hoc pe colegul lor Adrian Cristea. „Printul” a fost instiintat de colegi ca acestia nu mai doresc sa iasa in oras cu el atat timp cat este insotit de Bianca Dragusanu. Dinamovistii s-au plans ieseanului ca ori de cate ori se intampla sa se afle la masa alaturi de vedeta Antenei 1 nu au parte de liniste, escapadele lor fiind subiectul ziarelor de scandal. Asta pentru ca Bianca ar fi urmarita pas cu pas de paparazzi, iar „cainii” sunt si ei expusi, astfel, bliturilor.