4 dinamovişti au fost excluşi din lotul naţionalei U21 după ce au consumat alcool în avionul care îi ducea pe tricolori în cantonamentul din Spania.
Ionuţ Nedelcearu, Alin Dudea, Patrick Petre (toţi la Dinamo) şi Vlad Olteanu (împrumutat de Dinamo la Sepsi OSK) sunt cei 4 componenţi ai naţionalei U21 care au consumat alcool în avion şi au fost excluşi din lot.
Excluderea celor 4 jucători din lotul naţionalei U21 a fost anunţată şi de site-ul FRF, acolo unde se informează că cei 4 jucători au părăsit azi cantonamentul de la San Rogue, urmând să revină în ţară.
„Marţi seara, după sosirea în Spania, selecţionerul Daniel Isăilă a constatat abateri disciplinare grave în ceea ce îi priveşte pe cei patru. A discutat cu ei pentru a le afla punctul de vedere, iar în această dimineaţă a luat decizia de a renunţa la ei pentru acest stagiu de pregătire.
Staff-ul tehnic al selecţionatei Under 21, alături de staff-ul primei reprezentative şi coordonatorii loturilor naţionale, împreună cu conducerea Federaţiei Române de Fotbal, consideră că performanţa nu poate fi concepută dacă există astfel de abateri, total străine de conduita unor jucători de fotbal”, se arată în textul publicat pe site-ul FRF.
Patrick Petre (19 ani) este fiul fostului dinamovist Florentin Petre.