O prima repriza de foc in Stefan cel Mare, in cel mai interesant meci al zilei din Liga 1.
Dinamo a reusit sa deschida repede scorul prin Bostina la o faza lucrata de Marius Niculae. Meciul a luat foc in minutul 13, cand Craiova a avut un penalty clar la o interventie a lui Moti asupra lui Florin Costea.
Arbitrul partidei, Augustus Constantin, extrem de contestat de olteni inaintea jocului, nu a acordat lovitura de la 11 metri si nici eliminarea ce se impunea la fundasul dinamovist.
Dupa proteste indelungi, directorul sportiv al oaspetilor, Silvian Cristescu, a fost eliminat. Dinamo si-a dublat avantajul prin Marius Niculae, iar „Stiinta” a redus din handicap dupa doua minute prin Mihai Dina, care a stabilit astfel scorul pauzei, dar totodata si rezultatul final al partidei.