Oficialii clubului dinamovist s-au hotarat de aproape un an la aceasta solutie pentru a plati doar ceea ce consuma. Acum, reprezentantii ministerului pregatesc oficialilor echipei de fotbal o noua chirie lunara, cu mult mai mare decat cea din prezent, de 3.500 de euro.
Actionarii lui Dinamo au incercat sa preintampine problemele vizavi de plata unei chirii exagerat de mari si au montat de aproape un an contoare la facilitatile pe care le folosesc, apa curenta sau gaze. Astfel, costurile echipei de fotbal s-au diminuat serios, pana ca sefii clubului sa adopte aceasta masura, facturile fiind incarcate serios si de ceea ce consumau alte sectii ale clubului sportiv. Insa, de cateva zile, reprezentantii ministerului, cei care manageriaza intreaga baza sportiva din Stefan cel Mare, au dat semnale puternice catre conducerea echipei de fotbal ca urmeaza sa se renegocieze contractul de inchiriere al stadionului la finele anului, iar suma lunara de 3.500 de euro pe care o plateau pana acum va fi modificata. Comisia juridica a Ministerului de Interne, care se ocupa de acest caz, va stabili suma cu care vor fi inchiriate cele aproape 10 hectare pe care se intinde baza sportiva a FC Dinamo, la un pret in concordanta cu zona centrala in care se afla.