Dinamo a dat lovitura: Mohammad Murad de la „Imperiul Leilor” s-a alăturat proiectului din „Ștefan cel Mare”!

Publicat: 17/10/2020 | 13:07

Este oficial! Mohammad Murad, patronul firmelor Phoenicia Hotels a devenit partener oficial al clublui din șoseaua „Ștefan cel Mare”! Anunțul a fost făcut de directorul de marketing Radu Birlică prin intermediul site-ului oficial al clublui. Acesta a declarat următoarele:

„Ne bucurăm că domnul Mohammad Murad s-a alăturat noului proiect al clubului nostru. Phoenicia Hotels devine astfel unul dintre cei mai importanți parteneri Dinamo București în 2020. Suntem convinși că, alături de parteneri puternici, Dinamo va reveni în fruntea fotbalului românesc. Până la rezultatele așteptate de toată suflarea dinamovistă, trebuie să ne organizăm pas cu pas, să construim un club curat, cu mentalitate de învingător. Parteneriatul dintre Dinamo București și Phoenicia Hotels a fost semnat până la finalul sezonului competițional 2020-2021, cu opțiune de prelungire din partea ambelor părți”.

Cine este Mohammad Murad?

Acesta are peste 20 de ani pe piața turistică din România, Phoenicia Hotels fiind cel mai mare grup hotelier românesc și unul dintre cele mai cunoscute grupuri din domeniu în Europa de Est.

În plus, Mohammad Murad este un unul dintre „leii” prezenți la emisiunea „Imperiul Leilor”, una dintre cele mai cunoscute show-uri TV din România, unde antreprenorii români își prezinta proiectele unor „lei” potenți din punct de vedere financiar, ce pot face o oferta de parteneriat ulterior.