Unul dintre Targurile de carte de la Bucuresti, numit, cat se poate de neaos, Bookfest (de ce oare?), a gazduit, intr-o tipenie aproape desavarsita, evenimentul editorial cel mai senzational, mai actual – dar si cel mai substantial – al acestei recolte de primavara a cartilor: volumul istoricului american Larry Watts numit, cu o expresie chiar romaneasca, “Oaia alba intr-o turma neagra” (de altfel si mai toate celelalte carti ale sale se inspira din paremilogia acestor locuri).
Cartea este a treia dintr-o serie resimtita ca trilogie despre pozitia in lume si politica externa a Romaniei de pana mai ieri-alaltaieri, dar cu incursiuni binevenite in istoria mai veche a romanilor. Nu este asadar o carte de istorie generalista, ci una care staruie, de la esenta pana la nuanta, asupra relatiilor romano-ruse si a marilor mize strategice decurgand de aici, despre Romania in CAER si Tratatul de la Varsovia, despre relatiile ei bi- si multilaterale, despre politica si diplomatia internationala a Bucurestiului in lumea de pana in 1989. Totul, in aproape 1500 de pagini, cat insumeaza cele trei carti in materie, intitulate “Fereste-ma, doamne, de prieteni”, “Cei dintai vor fi cei din urma” si – cea abia aparuta – “Oaia alba in turma neagra”.