Din familie ii vine puterea. Ei sunt secretul golgheterului Kapetanos
Dat usor afara de la Steaua, Pantelis Kapetanos si-a regasit repede apetitul pentru goluri. Iar in acest moment pare omul care se opune cel mai mult luptei „ros-albastrilor” pentru a ajunge pe primul loc. Grecul a marcat in toate meciurile disputate de CFR Cluj in 2012 si l-a facut pe Iuliu Muresan sa exulte: „Multumim Stelei ca ne-a dat ocazia sa luam, chiar gratis, un jucator de valoarea lui Pantelis Kapetanos”. Ca si atunci cand se afla la Steaua, secretul atacantului elen este viata pe care o are in afara terenului. Familia sa s-a adaptat foarte bine si in Ardeal, iar Pantelis adora sa petreaca timpul alaturi de sotie si de cei doi copii, pe care ii duce mereu in locurile de joaca amenajate in Cluj. Fiul sau este suporter al lui FC Porto, iar fetita isi felicita tatal dupa fiecare meci.