Din ce trăiește Cătălin Drulă, după ce și-a pierdut funcția de ministru: „Am salariu de deputat”
Cătălin Drulă (40 de ani) a făcut dezvăluiri despre cum se raportează la munca sa din perioada de conducere a ministerului. Fostul ministru al Transporturilor și al Infrastructurii a precizat și ce sumă încasează lunar de la statul român și din ce se întreține.
Fondatorul asociației Pro Infrastructura a fost ministru pentru o scurtă perioadă, în anul 2021. De când nu mai are funcție la Ministerul Transporturilor, primește o indemnizație de 11.000 de lei de la stat. În plus, are și alte surse de venit care nu-l fac să resimtă probleme financiare,
„Am salariu de deputat, indemnizație. Este 11.000 de lei, dar pot să spun că atunci când am intrat în guvernul tehnocrat, am trecut de la vreo 7.000 de dolari la vreo 4.000 de lei, aveam și un spor de 400 de lei. Am lăsat acțiuni la start-up-ul la care lucram, acum cred că sunt vreo două sau trei milioane de dolari și am avut conștiința că ar putea la un moment dat să valoreze atât”, a spus fostul ministru în cadrul podcastului „La Mijloc”. (CITEȘTE ȘI: Grindeanu, replică acidă după ce Drulă a acuzat că „a dat de gard” cu Autostrada Transilvania: „Lucrurile în România se mişcă şi fără rangă”)
Cătălin Drulă: „Nu aș spune că am fost erou de sacrificiu”
Despre perioada în care a fost ministru, Cătălin Drula spune că nu se consideră un erou de sacrificiu pentru țară. Actualul deputat susține că a făcut ce a simțit, pentru a nu se învinovăți ulterior de situația din România.
„E ceva de vocație cred sau de datorie. Nu aș spune că am fost erou de sacrificiu. Nu mi se pare un act de mega-eroism ce am făcut eu. Cred că termenii cei mai buni sunt ai unei datorii pe care am simțit-o. Cred că mai degrabă nu am putut să stau deoparte, gândindu-mă apoi că nu m-am implicat când am putut. După aceea, pe cine mai dădeam vina că lucrurile nu sunt ok”, a adăugat fostul ministru. (CITEȘTE ȘI: SONDAJ | Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă sunt pe primul loc în topul încrederii. Ce procente au înregistrat partidele de la guvernare și din opoziție)
Materialul integral este disponibil aici: