Din ce face bani Iustina Loghin, de fapt? Mulți au acuzat-o ca este întreținută de Cornel
Una dintre cele mai spumoase concurente din sezonul opt Insula Iubirii a fost Iustina Loghin. Efervescentă, vorbăreață și extrem de sinceră, partenera lui Cornel a făcut deliciul publicului. În cadrul show-ului, tânăra nu s-a sfiit să vorbească despre potența financiară a partenerul său, iar mulți au concluzionat că aceasta este o femeie întreținută. Însă, Iustina muncește de la vârsta de 16 ani. Iată din ce face bani aceasta.
Cornel și Iustina au format unul dintre cele mai „delicioase” cupluri de la Insula Iubirii. În Thailanda, cei doi și-au greșit reciproc, însă la final au decis să se ierte unul pe altul și să plece împreună, mai ales având în vedere că urmează de devină părinți. Iustina a intrigat publicul, iar mulți au judecat-o greșit, însă acum Cornel a făcut lumină.
(CITEȘTE ȘI: AȘA ÎL AȘTEAPTĂ IUSTINA LOGHIN PE CORNEL ACASĂ! CONCURENTA DE LA INSULA IUBIRII LE-A ARĂTAT TUTUROR. VIDEO)
Din ce face bani Iustina Loghin, de fapt
Cât timp s-a aflat la Insula Iubirii, Iustina a dat tot din casă, spre disperarea lui Cornel. Aceasta a vorbit despre cele mai intime lucruri. De asemenea, s-a lăudat și cu potența financiară a iubitului său, iar mulți au înțeles că Iustina este o femeie materialistă și întreținută.
Însă, se pare că realitatea este alta, și tocmai Cornel a dezvăluit-o. Iustina nu s-a ferit de muncă și a început să lucreze încă de la vârsta de 16 ani. Pentru o bună perioadă aceasta a fost agent imobiliar, câștigându-și singură proprii bani. Mai apoi, Iustina a făcut o schimbare în carieră și a început să muncească în firma partenerului său.
Chiar și acum, când se pregătește să devină mămică, tânăra nu a renunțat la activitatea profesională. După ce s-a întors din Thailanda, Iustina și-a reluat job-ul din firma de construcții a lui Cornel. În prezent, șatena lucrează de acasă și se ocupă de administrarea afacerii.
„Iustina nu lucra de la birou, Iustina lucra de acasă și lucrează și acum de acasă când am nevoie de facturi, de chestii, ea le face acasă de pe computer,” a explicat Cornel, în mediul online.
„O să fie o mamă de nota zece”
Chiar la finalul testului din Thailanda, Iustina și Cornel au aflat că o să devină părinți. Cei doi așteaptă acum o fetiță, iar bucuria este mare. Deși la Insula Iubirii s-a îndoit de Iustina, acum Cornel a iertat-o pentru tot și este sigur că aceasta o să fie o mamă excelentă. Mai mult, cei doi nu au de gând să se oprească aici și își mai doresc minim încă doi copii.
„Așa cum știe lumea, eu mai am copii, acesta e al cincilea și dacă mă ajută Dumnezeu vreau să mai fac minimum doi. Păi pentru ce trăiesc pe pământul ăsta? Vreau să fac copii, să-i cresc, să-i educ, atâta tot. Iustina cred că o să fie o mamă de nota zece. N-am nici cel mai mic dubiu în privința asta. O cunosc prea bine și știu ce fel de femeie e”, a declarat Cornel, potrivit fanatik.ro.