Pe lângă activitatea sa în televiziune și în mediul online, Gabriela Cristea a găsit și alte modalități pentru a-și spori veniturile. Paula Crăciunescu, femeia cunoscută drept ”mama adoptivă” a vedetei, a făcut dezvăluiri despre afacerile acesteia.
Paula Crăciunescu, femeia care i-a fost alături Gabrielei Cristea în ultimii 30 de ani, a oferit detalii despre activitatea acesteia. De curând, prezentatoarea TV și-a deschis un magazin online de mâncare. Ea a scos la vânzare cozonaci, zacuscă, dar și tot felul de deserturi preparate în casă. Totuși, aceasta nu este singura ei afacere. Soția lui Tavi Clonda mai are și altă sursă de venit.
La cei 49 de ani ai săi, Gabriela Cristea are o carieră îndelungată în lumea televiziunii. De asemenea, ea colaborează cu diferite branduri în mediul online. Vedeta este urmărită de peste 300.000 de oameni pe Instagram. Totuși, a găsit și o altă modalitate pentru a-și spori veniturile. De curând, s-a lansat în afaceri în domeniul gastronomiei. ”Mama adoptivă” a ei susține că prezentatoarei TV îi merge foarte bine.
„Gabrielei îi merge foarte, foarte bine. Face niște mâncăruri delicioase. Până și prietenii ei, am văzut, că atunci când vin la ea, cumpără de la dânsa. Are totul foarte bine organizat, pachețele gata pregătite. Face și comenzi peste tot.
Ea le pregătește pachetele pentru unde trebuie să ajungă iar plata se face atunci când produsul ajunge la destinație. Gabriela este super pricepută în bucătărie. E o dulceață de fată. Ea colaborează deja cu o cofetărie/ patiserie. Pentru că are emisiunea seara ziua este acolo prezentă și totul se face sub ochii ei.”, a declarat Paula Crăciunesc pentru Click.
Ei bine, aceasta nu este singura afacere a Gabrielei Cristea. Paula Crăciunescu a dezvăluit că soția lui Tavi Clonda se bucură de succes și în ceea ce privește magazinul de haine. De asemenea, prezentatoarea TV se ocupă singură de toate aceste activități.
„Gabriela mai are și magazinul de haine! Și acea afacere îi merge destul de bine știu de la ea. Plus că ea se ocupă de tot, ea singură merge acolo, se duce, cumpără materiale, ea concepe modelele, toată ziua este în priză. Nu lasă nimic la voia întâmplării.”, a mai spus mama adoptivă a Gabrielei Cristea.